Categoria: 'Sfanta Traditie'

Ce conditii trebuie sa indeplineasca o invatatura de credinta statornicita de un Sinod ecumenic, ca ea sa aiba putere obligatorie pentru toti crestinii?

Aceste conditii sunt:
1. Ca acea invatatura de credinta sa fie cuprinsa mai mult sau mai putin lamurit in propovaduirea Domnului nostru Iisus Hristos, adica sa se afle in Sf. Scriptura si in Sf. Traditie.
2. Ca lamurirea si statornicirea invataturii sa se faca de catre un Sinod ecumenic, care lucreaza cu ajutorul Duhului Sfant si reprezinta cu adevarat Biserica.
Cea mai deplina statornicire sau formulare scurta a credintei crestine este Simbolul de credinta.

August 22nd, 2007

Sinodul ecumenic are puterea de a statornici invataturi noi de credinta?

Sinodul ecumenic nu face decat sa lamureasca si sa statorniceasca-cand nevoia o cere-un adevar descoperit de Domnul si care se gaseste nedezvoltat in Sf. Scriptura sau in Sf. Traditie. El poate statornici, de asemenea, reguli de viata pentru intreaga Biserica.

August 22nd, 2007

Cum foloseau episcopii intreita putere data lor de Sfintii Apostoli?

Dupa pilda Sf. Apostoli, fiecare episcop lucreaza singur cu puterea ce i-a fost data asupra celor incredintati spre pastorire, pastrand cu grija, asemenea Sf. Apostoli, „unirea Duhului intru legatura pacii”, cu ceilalti episcopi. Cand insa se iveste nevoia de a talcui sau a limpezi un adevar de credinta, sau de a statornici o regula de viata, care intereseaza intreaga Biserica, puterea de conducere nu se mai practica de un singur episcop, ci de Adunarea tuturor episcopilor, adica de Sinodul ecumenic, asa cum puterea cea mai inalta apostolica s-a practicat prin Sinodul de la Ierusalim. Istoria celor sapte Sinoade ecumenice sta marturie ca autoritatea cea mai inalta in Biserica este Sinodul ecumenic.

August 22nd, 2007

Pe cine au lasat Sf. Apostoli ca urmasi ai lor la conducerea Bisericii vazute?

Sf. Apostoli au lasat, dupa porunca Domnului, ca urmasi la conducerea Bisericii vazute, pe episcopi, carora le-au dat aceasta autoritate, impartasindu-le harul Sfantului Duh prin punerea mainilor, adica prin hirotonie. Despre aceasta ne incredinteaza atat Sf. Scriptura, cat si Sf. Traditie. Sf. Apostol Pavel, asezand ca episcopi pe Tit in Creta si pe Timotei in Efes, le da invataturi si sfaturi cum sa-si conduca credinciosii. El scrie lui Timotei: „Nu fi nepasator fata de harul ce este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mainilor mai-marilor preotilor. Cugeta, la acestea, tine-te de acestea, ca propasirea ta sa fie vadita tuturor. Ia seama anume la tine insuti si la invatatura; staruie in acestea. Caci facand aceasta, si pe tine te vei mantui, si pe cei care te asculta” (I Tim. 4, 14-16). Iar despre hirotonia preotilor spune aceluiasi Timotei: „Mainile degrab sa nu-ti pui pe nimeni, nici nu te face partas la pacatele altora. Pastreaza-te curat” (I Tim. 5, 22). Mantuitorul a incredintat, deci, conducerea Bisericii Sale vazute Apostolilor, prin insasi puterea Duhului Sfant data lor (Ioan 20, 22-23), iar acestia au incredintat-o episcopilor, impartasindu-le harul Sf. Duh prin Taina hirotoniei. Prin urmare, cine asculta de episcopii hirotoniti dupa randuiala canonica a Bisericii, asculta de Sf. Apostoli, adica de Domnul nostru Iisus Hristos, iar cine se leapada de episcopii legitimi, se leapada de Sf. Apostoli, adica de Domnul nostru Iisus Hristos, dupa insesi cuvintele Mantuitorului (Luca 10, 16). Sf. Ignatie purtatorul de Dumnezeu si Sf. Ciprian sustin ca ascultarea de episcopi este ascultarea de Iisus Hristos, ca in Biserica nu se poate face nimic fara episcopi si ca nu exista Biserica fara episcopi, preoti si diaconi64 (Sf. Ignatie, Scrisoarea catre Tralieni, 2,1; 2, 3; 3, 1; 7, 2, Migne, P. G.,V, col. 676, 677, 680; Sf. Ciprian, Scrisoarea 66 (catre Florentiu), 8, CV, 3, 2, p. 732).

August 22nd, 2007

Sf. Apostoli au folosit aceasta intreita putere, fiecare in parte sau in unire si conlucrare?

Fiecare Apostol detinea si folosea aceasta putere asupra credinciosilor sai, insa cu respectarea credincioasa a cuvantului Domnului, de a pastra impreuna cu ceilalti Apostoli „unirea Duhului intru legatura pacii” (Efes. 4, 3). Cand a fost vorba de o hotarare de credinta, asupra careia se ivisera neintelegeri intre crestinii din Antiohia, atunci puterea de a invata nu s-a mai practicat de un singur Apostol, ci de catre adunarea tuturor Apostolilor, adica de Sinodul Apostolic de la Ierusalim. Acest Sinod arata ca insisi Sf. Apostoli, desi intariti cu puterea data de Domnul fiecaruia dintre ei, totusi, in momente insemnate, nu foloseau separat aceasta putere, ci in impreuna-lucrare frateasca, cu ajutorul Sfantului Duh. Prin urmare, daca Domnul nostru Iisus Hristos a dat fiecarui Apostol puterea de a-si conduce Biserica, in schimb puterea cea mai inalta de conducere a intregii Biserici a dat-o Adunarii, adica Sinodului Apostolilor, dupa cuvintele Mantuitorului: „Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 20).

August 22nd, 2007

Ce fel de puteri a dat Mantuitorul Apostolilor si urmasilor lor in Biserica?

Mantuitorul a dat Apostolilor, si prin ei urmasilor acestora, puterea de a invata, adica de a propovadui adevarul Cuvantului lui Dumnezeu, puterea de a sfinti, adica de a impartasi credinciosilor harul lui Dumnezeu, si puterea de a conduce, adica de a pastori, a povatui si a conduce pe crestini, asa cum putem vedea din Sf. Evanghelii (Matei 28, 18-20; Ioan 20, 21; Luca 9, 1-2).

August 22nd, 2007

Cui a incredintat Mantuitorul conducerea Bisericii, dupa inaltarea Sa la cer?

Dupa inaltarea Sa la cer, Mantuitorul a incredintat conducerea Bisericii Sale Sfintilor Apostoli, asa cum spune El insusi: „Precum M-ai trimis pe Mine in lume si Eu i-am trimis pe ei in lume” (Ioan 17, 18). „Si apropiindu-Se, Iisus le-a grait lor zicand: „Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant. Drept aceea mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua; si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Matei 28, 18-20). Cand li Se arata, in ziua Invierii, Mantuitorul spune Apostolilor: „Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit pe voi”; si acestea zicand, a suflat si a zis lor: „Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, li se vor ierta si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan 20, 21-23).

August 22nd, 2007

Pe cine infatisau Sf. Apostoli adunati in Sinod?

Ei infatisau pe Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, Capul nevazut al Bisericii, asa cum ni se spune in cuvintele: „Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta si cine se leapada de voi, de Mine se leapada; iar cel ce se leapada de Mine, se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16). Ca infatisatori ai Domnului nostru Iisus Hristos, Apostolii lucrau sub obladuirea Sf. Duh, cum ne adevereste Sf. Scriptura: „Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va da voua, ca sa fie cu voi in veac, Duhul Adevarului, pe Care lumea nu-L poate primi, ca nu-L vede pe El, nici il cunoaste pe El; voi il cunoasteti, caci cu voi petrece si in voi va fi” (Ioan 14, 16-17).

August 22nd, 2007

Care este obarsia tinerii Sinoadelor ecumenice?

Obarsia tinerii Sinoadelor ecumenice se ridica pana la Sf. Apostoli, care au tinut un Sinod la Ierusalim in anul 50, unde lucrand sub paza si impreuna-lucrarea Sfantului Duh (Fapte 15, 28), au luat hotarari de credinta si de reguli de viata crestina cu putere si obligatie pentru toti credinciosii, asa cum se vede in Faptele Apostolilor (15, 1-29).

August 22nd, 2007

Ce este un sinod ecumenic?

Un sinod ecumenic este adunarea episcopilor intregii Biserici drept-credincioase, pentru statornicirea, formularea si intarirea invataturii si regulilor de viata ale Bisericii.

August 22nd, 2007

Previous Posts


Calendar

Iulie 2008
L Ma Mi J V S D
« Aug    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Posts by Month

Posts by Category