Categoria: 'Dumnezeu Fiul'
Dumnezeu voieste ca oamenii sa fie judecati printr-un om, care le cunoaste si slabiciunile cu care au avut de luptat, caci le-a purtat El insusi, dar si masura in care pot sa se ridice deasupra lor, caci El insusi S-a ridicat. El are apoi si dreptul sa-i judece, pentru ca le-a dat, prin jertfa Sa pentru ei, puterea sa scape de pacat si de osanda. Cum va face aceasta judecata, vom vedea cand se va vorbi despre viata viitoare. Aici spunem numai ca la judecata de apoi El ii va retine pe unii langa Sine, pentru vesnica fericire, iar pe altii ii va trimite departe de Sine, spre vesnica chinuire, dupa cum L-au iubit pe El, ca chip al omului desavarsit, si s-au silit sa se faca asemenea Lui, iubind pe semeni cum i-a iubit El, sau n-au facut aceasta. El va fi Judecatorul desavarsit si masura sau legea desavarsita, dar totusi potrivita puterilor omenesti, dupa care vor fi judecati oamenii, asa cum El a fost Arhiereu desavarsit si jertfa desavarsita adusa pentru ei.
August 30th, 2007
Sfintele Scripturi vorbesc m multe randuri despre Invierea Domnului. Sf. Apostol Pavel da un sir intreg de fapte care dovedesc ca Mantuitorul a inviat cu adevarat (I Cor. 15,1-20), iar Sfintii Evanghelisti istorisesc cu de-amanuntul cum s-a intamplat marea minune a invierii (Matei 28, 1-10; Marcu 16, 1-8; Luca 24, 1-12, 15-31, 36-50; Ioan 20 si 21).
August 30th, 2007
Am spus mai inainte ca prin inviere trupul Domnului a ajuns nemuritor si liber de trebuintele materiale si de durere.
Asa vor ajunge si trupurile noastre inviate. Prin inviere, Hristos a scos din firea noastra stricaciunea si moartea. Chiar daca El a mancat dupa inviere, n-a facut-o din trebuinta, ci ca sa «invedereze adevarul invierii”194 (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea IV, cap. I, trad. Pr. D. Fecioru, p. 235).
Apoi, trupul Domnului a devenit luminos si plin de slava, asa cum s-a aratat o clipa pe muntele Taborului. Dumnezeirea Lui s-a aratat in El in toata stralucirea, ca pe Tabor, desi oamenii n-o puteau vedea pentru ca nu Se coborase inca Duhul Sfant peste ei.
Asa vor fi si trupurile noastre dupa inviere. Caci zice Apostolul Pavel: „Asa este invierea mortilor: Se seamana (trupul) intru stricaciune, inviaza intru nestricaciune; se seamna intru necinste, inviaza intru slava; se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc. Daca este trup firesc este si trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 42-44).
August 30th, 2007
Invierea nu e numai o revenire a trupului la viata dinainte de moarte, ci inseamna si o prefacere totala a trupului. Ea e o treapta noua si cea din urma pe drumul mantuirii noastre, urcat de Hristos. Lucrarea de mantuire a lui Hristos nu s-a incheiat cu moartea Sa pe Cruce, ci e desavarsita prin inviere. Daca lucrarea Lui de mantuire ar fi constat numai in rascumpararea vietii noastre cu viata Lui, ea s-ar fi ispravit cu moartea Lui. Si atunci viata Lui si a noastra, dupa inviere, nu s-ar fi deosebit prea mult de cea dinainte de moartea lui Hristos pe Cruce. Dar lucrarea de mantuire a constat si intr-o desavarsire a firii noastre, slabita de pacat, iar desavarsirea aceasta a realizat-o Iisus Hristos intai in firea Sa, pana la capat, ca apoi, prin impartasire din ea, sa se desavarseasca si firea noastra. Si capatul acesta al desavarsirii firii noastre in Sine, 1-a ajuns Iisus prin invierea Lui. Astfel, trupul nostru care va invia nu va mai fi ca trupul nostru de acum, ci desavarsit, dupa asemanarea lui Hristos cel inviat.
August 30th, 2007
Cea mai mare insemnatate. Invierea lui Hristos ne arata ca am fost cu desavarsire mantuiti. Caci, in primul rand, ea ne da asigurarea ca tot ce a spus Iisus Hristos e adevarat, deci si aceea ca El este Fiul lui Dumnezeu si ca moartea Lui a avut drept scop eliberarea noastra din robia pacatului si impacarea noastra cu Dumnezeu. In al doilea rand, invierea lui Hristos ne asigura ca moartea ce domnea peste firea noastra a fost invinsa, ca trupurile noastre nu vor ramane vesnic prefacute in tarana, ci vor invia. Caci trupul lui Hristos e pirga firii noastre, si precum El a inviat, asa vor invia si trupurile noastre. Astfel, invierea lui Hristos e temelia credintei noastre. Daca n-ar fi inviat El, tot ce a spus El n-ar fi capatat adeverire si nici noi n-am avea siguranta ca inviem. De aceea, Sf. Apostol Pavel spune: „Iar daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta voastra, sunteti inca in pacatele voastre. Si atunci si cei ce au adormit intru Hristos au pierit… Iar acum Hristos a inviat din morti, fiind incepatura (a invierii) celor adormiti. Caci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor. Ca precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia” (I Cor. 15, 17-18, 20-22).
August 30th, 2007
Este adevarat. Dar nestricaciunea si indumnezeirea au doua intelesuri. Trupul Domnului, inainte de inviere, a fost nestricacios in intelesul ca nu se putea desface in pamant, dar a fost stricacios in intelesul ca suferea de foame, de sete, de oboseala, putea fi strapuns cu cuie si putea muri, adica putea fi parasit de suflet. De-abia dupa inviere devine nestricacios in intelesul ca nu mai sufera nici o trebuinta materiala, nu mai sufera durere, nu mai poate muri193 (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea III, cap. XXVIII, trad. dt.). Aceasta este si deplina indumnezeire a trupului. Tot doua intelesuri are indumnezeirea sufletului. Inainte de inviere sufletul era indumnezeit in intelesul ca vointa si lucrarea sa erau imbogatite, calauzite si strabatute de Dumnezeirea Cuvantului. Dar dupa inviere e indumnezeit in intelesul ca lucrarea lui e strabatuta cu totul de lucrarea Dumnezeirii.
August 30th, 2007
Ea a ramas unita cu trupul in mormant si cu sufletul in iad. Caci daca s-ar fi despartit de trupul si de sufletul firii noastre, Cel ce S-a dus la iad n-ar mai fi fost si Dumnezeu, ci numai om, iar trupul din mormant n-ar mai fi fost trupul lui Dumnezeu, ci al unui om. Sf. Ioan Damaschin spune:
«Chiar daca a murit ca om, si chiar daca sfantul Lui suflet s-a despartit de trupul Lui prea curat, totusi Dumnezeirea nu s-a despartit de cele doua, adica de suflet si de trup, si astfel nici unicul ipostas nu s-a despartit in doua ipostasuri. Astfel unicul ipostas al Cuvantului a fost si ipostasul Cuvantului si al sufletului si al trupului. Niciodata, nici sufletul nici trupul n-au avut un ipostas propriu, altul decat ipostasul Cuvantului»192 (Dogmatica, cartea III, cap. XXVII, pp. 228-229).
Numai pentru ca trupul a ramas unit cu Dumnezeirea in mormant, n-a inceput sa se strice si numai pentru ca sufletul a ramas cu Dumnezeirea in iad, a zdrobit puterea iadului si a eliberat pe dreptii de acolo. De aceea numeste Sf. Ioan Damaschin sufletul Domnului care merge la iad „sufletul indumnezeit”.
August 30th, 2007
Sufletul Lui s-a coborat la iad (Efes. 4, 9; 1 Petru 3, 19), dar nu ca sa sufere chinurile de acolo, ca toti oamenii dinainte de El, caci cu acest scop se duc numai cei care pleaca de aici cu pacatul stramosesc, sau cu pacate personale, si cine se duce la iad spre a suferi pentru pacate nu mai poate iesi de acolo prin puterile sale. Sufletul lui Iisus nu s-a dus acolo nici ca sa intoarca prin propovaduirea Sa pe pacatosii din iad, caci acolo nu se mai pot schimba sufletele. Asadar, sufletul lui Iisus nu s-a dus acolo nici ca arhiereu, nici ca prooroc. El s-a dus acolo ca imparat, eliberand de acolo pe dreptii din Vechiul Testament, care murisera cu credinta in venirea Sa. Prin aceasta Hristos a sfaramat puterea iadului si a mortii vesnice, caci de atunci acestea nu mai au putere peste cei ce au crezut sau cred in Hristos. Desigur, Iisus coborand la iad a facut cunoscut tuturor celor de acolo biruinta Sa asupra pacatului si a mortii, deci nu numai celor ce se folosesc de ea pentru ca au crezut cat au fost pe pamant, ci si celor care nu se folosesc de ea din pricina ca nu au crezut in venirea Lui. in acest inteles trebuie explicat locul din 1 Petru 3, 18-20: „Coci si Hristos a suferit odata moartea pentru pacatele noastre, El, Cel drept pentru cei nedrepti, ca sa ne aduca, pe noi la Dumnezeu, omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul, cu care S-a pogorat si a propovaduit si duhurilor tinute in inchisoare, care fusesera neascultatoare altadata, cand indelunga rabdare a lui Dumnezeu astepta, in zilele lui Noe, si se pregatea corabia in care putine suflete, adica opt, s-au mantuit prin apa”. Dintre Sf. Parinti vorbeste clar despre coborarea Domnului la iad, cu acest scop, Sf. Irineu, care zice: «Hristos S-a coborat in cele ce sunt sub pamant si le-a binevestit iertarea pacatelor celor ce au crezut in El. Si au crezut in El toti care au sperat in El, adica au prevestit venirea Lui si au indeplinit poruncile Lui: dreptii, patriarhii si proorocii, carora li s-au iertat pacatele ca si noua”190 (Aduersiis Haereses, IV, 15). Iar Sf. Ioan Damaschin spune: «Sufletul indumnezeit se coboara la iad, ca, precum a rasarit celor de pe pamant soarele dreptatii, tot astfel sa lumineze si celor ce stau sub pamant, in intunericul si umbra mortii; ca precum a predicat celor de pe pamant pace… devenind celor credinciosi cauza a mantuirii vesnice, iar celor neascultatori mustrare pentru necredinta, tot astfel si celor din iad»191 (Dogmatica, cartea III, cap. XXIX; trad. Pr. D. Fecioru, p. 231).
August 30th, 2007
Prin aceste cuvinte se arata mai intai ca Iisus a murit cu adevarat. „inca pacatosi fiind noi, Hristos pentru noi a murit” (Rom. 5, 8). Trupul Lui a fost parasit de suflet si a fost asezat ca orice trup mort in mormant.
In al doilea rand, prin aceste cuvinte se garanteaza adevarul invierii Lui din morti. Caci daca Hristos ar fi fost luat de pe Cruce de Ucenici si ascuns undeva, nu s-ar mai fi putut aduce mormantul gol ca o dovada pentru invierea lui Iisus Hristos. Dar mormantul Lui a fost public. Ba chiar a fost pazit de slujitorii iudeilor care se temeau sa nu-L fure pe Iisus Ucenicii si apoi sa spuna ca a inviat (Matei 27, 64). Deci golirea minunata a mormantului e o dovada a invierii.
August 30th, 2007
Sf. Apostol Pavel se lauda cu Crucea Domnului si o socoteste puterea lui Dumnezeu: „Cuvantul Crucii celor pieritori nebunie este, iar noua, celor care ne mantuim, puterea lui Dumnezeu este” (I Cor. 1,18). Si iarasi:,, Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda decat numai in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine si eu pentru lume!” (Gal. 6, 14). Aici Apostolul arata ca precum Crucea inseamna dreptatea lui Dumnezeu, Care a pedepsit pacatele pe cruce, si iubirea fata de noi a Domnului nostru Iisus Hristos care le-a omorat, asa inseamna ea si straduinta noastra de a le omori in noi prin osteneli si infranari proprii, cu ajutorul lui Iisus Hristos si prin iubirea fata de El.
Sfanta Scriptura socoteste Crucea mijlocul prin care Dumnezeu ne-a impacat cu Sine, locul pe care s-a surpat peretele ce ne despartea de Dumnezeu, locul pe care au fost infrante duhurile rele, focul in care a fost ars zapisul lor impotriva noastra. Prin Jertfa Crucii, Dumnezeu, Care Se indepartase de noi, a imbratisat iarasi omenirea, ca pe una ce a platit datoria pentru pacat. Pe Cruce s-a omorat vrajba, pe Cruce a impacat Iisus Hristos, in Sine, pe Dumnezeu cu oamenii. Crucea e locul pe care s-a facut impacarea noastra cu Dumnezeu si, de cate ori facem semnul ei, ne gandim la ea cu credinta, aratam ca primim aceasta impacare si ca ne intalnim cu El pe acest loc, sau in acest semn al pacii. „Caci El este pacea noastra, El, Care a facut din cele doua - una, surpand peretele din mijloc al despartiturii,… ca, intru Sine, pe cei doi sa-i zideasca intr-un singur om nou si sa intemeieze pacea. Sa-i impace cu Dumnezeu pe amandoi, uniti intr-un trup. prin cruce, omorand prin ea vrajmasia” (Efes. 2, 14-16). „ Caci in El a binevoit (Dumnezeu) sa salasluiasca toata plinirea. Si printr-Insul toate cu Sine sa le impace, pe cele de pe pamant, cu cele din ceruri, facand pace prin El, prin sangele Crucii Sale” (Col. 1, 19-21). ,, Stergand zapisul ce era asupra noastra, caci ne era potrivnic noua cu randuielile lui, si pe acela 1-a luat din mijloc, pironindu-1 pe orice. Dezbracand (de putere) incepatoiile si domniile, le-a facut de ocara in vazul tuturor, biruind asupra lor prin Cruce” (Col. 2,14 si 15). Prin Cruce S-a inaltat Iisus Hristos la marire (Filip. 2, 8, 9; Luca 24, 26; Ioan 17,1). Daca ar fi fost lucru de rusine pentru El, nu S-ar fi inaltat prin ea.
Crucea e semnul care apara pe cei ce-1 au in frunte (lez. 9, 4-6), sau pecetea lui Dumnezeu, care pastreaza nevatamati pe cei ce o au intiparita pe ei (Apoc. 7, 2-3; 9, 4).
Mantuitorul insusi spune: „Cel ce voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aici e vorba in primul rand de crucea din suflet, ca lupta impotriva placerilor, a pacatelor, ca purtare a ostenelilor si necazurilor, dar lupta si necazurile le poarta omul gandindu-se la Crucea lui Hristos, prin care a biruit El pacatul. Si, oare, nu e bine ca semnul, pe care-1 vede omul cu gandul, sa-1 faca si cu mana, ca si mai usor sa-si aduca aminte de Crucea lui Hristos si de datoria sa de a o purta in suflet, de a fi cu recunostinta fata de El si de a lupta impotriva pacatelor?
August 30th, 2007
Previous Posts
