Categoria: 'Rugaciunea Particulara'
In rugaciunile noastre catre Dumnezeu, trebuie sa cerem mai intai cele ce adauga maririi Sale si ajuta mantuirii sufletelor noastre.
1. Sa cerem cele ce sporesc marirea lui Dumnezeu si ajuta mantuirii sufletelor noastre: „Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si acestea toate (adica mancarea, bautura si imbracamintea) se vor adauga voua” (Matei 6, 33). Sau, cu alte cuvinte: «Cereti in rugaciunile voastre ca sa obtineti lucruri ceresti si netrecatoare, pentru ca primindu-le ca atare sa mosteniti imparatia cerului si sa va bucurati de cele mai mari bunuri. Iar cele pamantesti si mici de care aveti nevoie pentru trebuintele trupului, vi le va da Tatal pe deasupra, in masura trebuitoare»349 (Origen, Despre Rugaciune, c. XIV, trad. cit., p. 229). «Cereti bunatatile viitoare si veti primi bunatatile de acum. Nu doriti lucrurile de aici, ca le veti avea negresit»350 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 22 la Matei, op. cit., vol. IV, p. 184). Cel ce cauta bunatati ceresti dobandeste negresit si pe cele pamantesti. imparatul Solomon a cerut intelepciune, spre a carmui bine poporul Israil, iar Dumnezeu i-a dat nu numai intelepciune, ci si prisos de bunatati pamantesti (III Regi 3, 11-13). Deci trebuie sa ne rugam pentru cele trebuincioase vietii, atat pentru noi, cat si pentru altii, dar sa tinem seama ca nu cumva sa cerem lucruri care sa priveasca relele noastre inclinari, ca Dumnezeu nu asculta asemenea rugaciuni (Iacov 4, 3). Cine cere lui Dumnezeu bogatie, dregatorii, slava desarta ori altele de acest fel, nu cauta marirea lui Dumnezeu, ci lucruri trecatoare; acela injoseste pe Dumnezeu, Domnul si Stapanul, la treapta de slujitor al poftelor lui, al zgarceniei lui, al vietii lui desfranate. Cum ar putea sa-1 asculte Dumnezeu?351 (Idem, Omilia a XIX-a la Matei, op. cit., vol. III, p. 167), «Sa nu cerem de la Dumnezeu ce vrem noi, ci ce vrea El»352 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 79).
August 31st, 2007
In adevar si singuratatea este un loc foarte prielnic pentru rugaciune. Sfintii din pustie, mari Dascali ai rugaciunii, s-au rugat mai mult si mai ales in singuratate, dupa pilda data de insusi Mantuitorul, Care de multe ori Se ruga in locuri singuratice, in pustie (Luca 5, 16), in munti si mai ales in muntele Maslinilor (Luca 22, 39). Singuratatea insa nu inseamna numaidecat pustie, ci si loc retras, o incapere unde sa poti face rugaciunea in liniste. Despre un asemenea loc graieste Evanghelia cand zice: „Tu insa cand te rogi intra in camara ta si inchizand Ziua ta roaga-te Tatalui…” (Matei 6, 6). in singuratate, adica la o parte de tulburarea lumii, rugaciunea se poate face mai bine. Pestele scapa de mreaja pescarului ascunzandu-se in gropile cele mai ferite; asa si omul care vrea sa scape, cand se roaga, de ispitele satanei, sa fuga in singuratate, zice Sfantul Efrem Sirul.
August 31st, 2007
Da, este un asemenea loc, harazit numai rugaciunii, este biserica, sau casa lui Dumnezeu: „Casa Mea, casa de rugaciune se va chema” (Matei 21, 13). Domnul nostru Iisus Hristos Se duce sa Se roage in templu si in sinagoga, iar crestinii in vremea prigoanelor se duceau in pesteri, la casele lor de rugaciune, chiar cu primejdia vietii lor. Rugaciunea facuta in biserica, in loc Sfintit, unde tot ce ne inconjoara ne indeamna la uitarea grijilor zilnice si la evlavie, are mai multa putere. Rugaciunile facute in biserica sunt negresit mai bine primite, fiindca aici nu suntem singuri. Sfintii, ale caror icoane sunt zugravite pe pereti, ne intovarasesc in rugaciune si duc la picioarele Celui Prea inalt rugile noastre (Apoc. 5, 8; 8,4). Aici „si puterile ingeresti sunt de fata la adunarile credinciosilor si e de fata insasi puterea Domnului si Mantuitorului nostru si, pe langa aceasta, si duhul Sfintilor si cred ca si al celor mai de demult adormiti, precum si desigur al acelora care mai sunt inca in viata…”348 (Origen, Despre Rugaciune, XXXI, 5, trad. Pr. Prof. T. Bodogae, in „Parinti si Scriitori bisericesti” vol. 7, Edit. Institutului Biblic, Bucuresti, 1982, p. 286). Biserica este locul de rugaciune caruia i se potriveste, fara indoiala, fagaduinta Mantuitorului: „Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 20). Deci, cei ce zic ca nu este nevoie sa mergem sa ne rugam in biserica, deoarece lumea intreaga este Biserica lui Dumnezeu, nu numai ca gresesc, dar nici nu stiu ce este rugaciunea. Pentru ca omul de buna credinta nu se roaga numai in biserica, ci se roaga mult si staruitor si in alt loc, unul ca acela se va duce negresit si la biserica.
August 31st, 2007
In ce priveste locul unde trebuie sa facem rugaciunea, este de stiut ca pentru cel ce se roaga bine, orice loc este potrivit: „in tot locul tamaie se aduce numelui Meu” (Mal. 1, 11) si „Voiesc dar ca sa se roage barbatii in tot locul” (I Tim. 2, 8). Mantuitorul Se ruga in templu si in sinagoga, in loc pustiu si in munti, in foisor si in gradina Maslinilor, pe cruce si in alte locuri. Iacob Patriarhul isi facea rugaciunea pe camp. Daniil Proorocul, in groapa cu lei, Sfintii Apostoli Pavel si Sila, in temnita, unde culcati si incatusati in lanturi au zguduit inchisoarea din temelii (Fapte 16, 25-26). Dumnezeu primeste sa 1 se graiasca in tot locul (Fapte 17, 24), dupa cum aminteste Mantuitorul femeii samarinence (Ioan 4, 23). Deci ne putem ruga oriunde. Dumnezeu nu tine seama de nici un fel de loc, pentru ca El cere doar inima cucernica. (Idem, Omilia IV, asupra Anei, 6, op. cit., vol. V, p. 514 si Omilia asupra crucit bunului talhar, op. cit., vol. II, p. 223).
August 31st, 2007
Trebuie sa ne mai rugam in nevoi, in ispite, inainte de orice lucrare mai de seama si cand ne simtim impinsi in chip deosebit la rugaciune.
1. Dumnezeu ne indeamna sa ne rugam, atunci cand suntem cuprinsi de nevoi: „Ma cheama pe Mine in ziua necazului si te voi izbavi si Ma vei preamari” (Ps. 49,16). Apostolii s-au rugat in corabie, fiind amenintati de furtuna, si crestinii s-au rugat pentru Sfantul Apostol Petru cand acesta era in temnita (Fapte 12, 5).
2. Mantuitorul ne porunceste sa ne rugam atunci cand suntem bantuiti de ispite: „Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita” (Matei 26, 41).
3. Cand avem de facut lucruri insemnate, sa le incepem cu rugaciune. „Cere de la El (Domnul) ca sa indrepteze caile tale” zice Tobit (4, 20, Vulgata). Iisus Hristos S-a rugat inainte si dupa ce Si-a ales Apostolii (Luca 6,12), inainte de invierea lui Lazar (Ioan 11, 41) si inainte de sfintele Sale patimi, in gradina Ghetsimani (Luca 22, 41-42). Sfintii Apostoli s-au rugat inainte de alegerea lui Matia (Fapte 1, 24) si Sfantul Apostol Petru, inainte de a invia pe Tavita (Fapte 9,40). Fericitul Ieronim cere inca si mai mult: «Cand iesim din casa, zice el, sa ne intrarmam cu rugaciunea si cand ne-am inapoiat sa ne rugam inainte de a sta jos».
August 31st, 2007
Toaca si clopotele bisericii ne vestesc de rugaciune de mai multe ori pe zi, mai ales in Paresimi, dar trei momente sunt mai insemnate: dimineata, la inceputul Utreniei si al Sfintei Liturghii; iar dupa amiaza, sub seara, la inceputul Ceasului al noualea cu Vecernia. De asemenea, ne mai cheama cand se intampla sa moara vreun crestin, sau cand este dus cel mort la mormant.
Cand auzim clopotele bisericii chemandu-ne la rugaciune, daca nu putem sa mergem la biserica, se cuvine, totusi, sa lasam toate de o parte si sa facem o rugaciune. Caci «cel ce se roaga odata cu Biserica, se roaga in felul cel mai folositor», spune Fericitul Augustin. Clopotul, tovaras de viata al crestinului, ia parte si la intristari. El vesteste pe crestini de moar-tea vreunuia dintre ei, indemnandu-i sa se roage pentru sufletul celui raposat; si in danganit de clopot petrecem la locasul cel de veci pe cei raposati in Domnul.
August 31st, 2007
Rugaciunea noastra ca sa fie bine primita de Dumnezeu trebuie:
1. Sa fie facuta in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, adica sa cerem ce vrea si El. Ca zice: „Adevarat, adevarat graiesc voua: orice veti cere de la Tatal intru numele Meu, va da voua” (Ioan 16, 23). Si Mantuitorul vrea tot ce sporeste marirea Tatalui si mantuirea sufletelor noastre. Deci cine cere acestea se roaga in numele lui Iisus Hristos. Prin Rugaciunea domneasca cerem numai ce vrea Hristos, si, cum El insusi este Acela Care ne-a dat aceasta rugaciune, cand rostim Tatal nostru inseamna ca ne rugam in numele lui Iisus Hristos. Daca cerem insa bogatie, pieirea vrajmasului, castig la jocurile de noroc, slava desarta, - adica «daca cerem ce este primejdios sufletului, nu ne rugam in numele lui Iisus Hristos”330 (Fer. Augustin, Cuvantarea LXXX (De Oratione), op. cit., vol. 11, p. 43 si 50).
2. «Sa ne rugam cu mintea intreaga si cu evlavie»331 (Marturisirea ortodoxa, Bucuresti, 1981, II, 6), adica rugandu-ne, sa ne gandim numai la Dumnezeu. Rugaciunea facuta cu mintea intreaga inseamna gand neimpartit, cuget nerisipit in timpul cat facem rugaciunea. Daca rugaciunea este «vorbirea mintii cu Dumnezeu»332 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 76), atunci se cuvine ca la rugaciune sa ne adunam toata luarea aminte; tot gandul nostru sa-1 indreptam numai la Dumnezeu; se cuvine sa lepadam din minte toata grija cea lumeasca si sa cugetam numai la Dumnezeu. Deci sa nu cinstim pe Dumnezeu numai cu buzele, iar gandul sa se imprastie departe. Caci cine se roaga cu nepasare ori cu mintea imprastiata nu are nici un folos de rugaciune. «Cum puteti pretinde ca Dumnezeu sa ia aminte la rugaciunea voastra, daca voi insiva nu luati aminte la rugaciune?»333(Sf. Ciprian, De Oratione Domenica, trad. Ioan Demetrescu, Bucuresti, 1908, partea a III-a, p. 62) Cine se roaga rau si totusi nadajduieste sa fie auzit se aseamana cu cel ce seamana neghina si vrea sa secere grau curat. Cu toate acestea, sa nu socotiti rugaciunea rau facuta atunci cand nu incercati o miscare deosebita a inimii; adica nu simtiti in timpul rugaciunii o mangaiere deosebita si o bucurie peste fire. O asemenea simtire este un dar deosebit, la care nu toti pot ajunge. Tot astfel nu trebuie socotita rugaciunea rea uscaciunea ce se simte uneori, fiindca aceasta este o ispita, o neplacere, un necaz; iar cel ce rabda necazurile cu barbatie si cu indrazneala va ajunge la bucurie334 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 93).
Rugaciunea facuta cu evlavie cere o oarecare pregatire, o supraveghere a simturilor si o tinuta potrivita a trupului. «Trebuincioasa este pentru noi cuvenita pregatire, cand vrem sa facem rugaciunea»335 (Marturisirea ortodoxa, II, 6). „Mai inainte de a fagadui (a te ruga), pregateste-te si nu fii ca omul ce ispiteste pe Dumnezeu” (Int. Sir. 18, 23). Daca Moise, cerand sa se apropie de rugul cel aprins, n-a putut sa se apropie de el pana ce nu si-a dezlegat si lepadat incaltamintea (les.3, 5), «de ce sa nu te dezlegi si tu, - zice Evagrie Monahul -, de orice cuget patimas, daca vrei sa vezi pe Cel mai presus de fire si intelegere si sa vorbesti cu El?»336 (Evagrie Monahul, op. cit., loc. cit.) Adica, inainte de rugaciune pregateste-te: «Stai putin, in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si apoi faci trei inchinaciuni pana la pamant si asa incepe rugaciunea”337 (Ceaslov, Rugaciunile diminetii, Buc., 1979, p. 7) Cu alte cuvinte, inainte de a incepe rugaciunea, alunga toate grijile din inima, din aceasta biserica a rugaciunii, asa dupa cum Hristos a alungat pe negustori din templu (Luca 19, 45). Lasa pentru un sfert de ora necazul tau in grija Parintelui ceresc, ca El ti-1 va usura, ori poate chiar il va inlatura cu totul: «Asadar, sa-I lasam Lui toate cele ce ne privesc, si ne va fi bine. Caci Cel ce e bun e negresit Datatorul darurilor bune”338 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 79).
La rugaciune se cuvine sa ne supraveghem ochii si sa nu privim la dreapta si la stanga. Mantuitorul zice: „Cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa ta, roaga-te” (Matei 6, 6). Camara e inima, iar simturile sunt poarta; deci ele trebuie bine zavorate, ca prin ele vine sminteala in timpul rugaciunii.
In sfarsit, la rugaciune sa ne ferim de orice tinuta nepotrivita cu aceasta sfanta lucrare. Negresit, un bolnav sau un om prea obosit poate sta cum ii vine mai la indemana, dar cine e sanatos si odihnit sa ia aminte, sa stea cu cuviinta. E bine sa facem rugaciunea in picioare, daca cumva in genunchi suntem atrasi la somn - nevoie care bantuia si pe Parintii din pustie339 (Sf. Ioan Casian, Institutiones, II, 7). Cei cu multa incercare intr-ale rugaciunii ne sfatuiesc indeosebi la rugaciunea in picioare, insotita de metanii dese.
3. Rugaciunea sa fie facuta cu, staruinta; adica sa nu slabim in rugaciune, chiar daca nu suntem auziti curand. «Daca nu ai primit inca darul rugaciunii sau al cantarii de psalmi, staruie cu putere si-1 vei primi; prin urmare nu te descuraja, daca nu 1-ai primit”340 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 87-88). Sa facem cum fac copiii, care nu contenesc din strigat pana ce nu dobandesc ce doresc. «Oamenii se supara cand sunt gramaditi cu cereri, Dumnezeu insa iubeste pe cel ce staruieste»341 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XXII, 5 la Matei, op. cit., vol. II, p. 187), precum insusi spune in pilda judecatorului nedrept care, suparat de staruinta femeii care-i cerea dreptate, pana la urma n-a avut incotro si, ca sa scape de ea, i-a facut dreptate (Luca 18, 2-7). «Asadar, indrazneste, staruind incordat in sfanta rugaciune”, ne spune un Parinte din pustie342 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 88). Dumnezeu pune adesea la grea incercare statornicia rugatorului, cum de pilda a pus Iisus pe femeia cananeeanca (Matei 15, 23-28). El intai S-a aratat neinduplecat, ea insa, nedescurajandu-se, pana la urma si-a vazut rugaciunea implinita. Tot in felul acesta s-au petrecut lucrurile si cu orbul din Ierihon. Lumea il silea sa taca, dar el, dimpotriva, striga si mai tare; si Iisus 1-a tamaduit (Luca 18, 35-39). Evreii din Betulia, auzind ca Holofern s-a pornit cu razboi impotriva cetatii lor, au alergat la rugaciune si nu au slabit cu cererile lor pana ce Dumnezeu nu i-a scapat de vrajmasi prin mana Iuditei (Iudit 7 si 8).
4. Rugaciunea sa fie facuta cu inima curata, adica libera de pacatul de moarte, sau cel putin cuprinsa de dorinta cinstita de pocainta. Inima curata inseamna a fi liber nu numai de orice legatura pacatoasa, ci si de orice dragoste pentru tot ce nu e placut lui Dumnezeu. Cel ce nu are inima curata nu are destula putere sa-si ridice gandul la Dumnezeu; pentru ca indata ce incepe sa se roage ii navalesc in gand inchipuirile pacatoase si «cumplitele aduceri aminte” si ii incatuseaza mintea de pamant… „Stim ca pe pacatosi Dumnezeu nu-i asculta…” (Ioan 9, 31), fiindca este drept a inlatura de la bunatatile dumnezeiesti pe cel ce nu se supune voii Sale. Dar si un pacatos poate nadajdui sa fie auzit de Dumnezeu, daca se caieste cu tot dinadinsul de greselile sale (Luca 18, 13).
5. Rugaciunea sa fie facuta supunandu-ne voii lui Dumnezeu, adica sa lasam in grija Lui implinirea rugaciunilor noastre. Asa S-a rugat Mantuitorul in gradina Maslinilor: „Nu voia Mea, ci voia Ta sa fie” (Luca 22, 42), asa cere sa ne rugam noi in Rugaciunea Domneasca: „Faca-se voia Ta” (Matei 6,10). Dumnezeu stie mai bine ce ne este de folos; de aceea sa lasam in grija Lui implinirea cererii noastre. «De multe ori, rugandu-ma, zice Evagrie Monahul, am cerut sa mi se implineasca ce am socotit eu ca e bine si am staruit in cererea mea, silind fara judecata voia lui Dumnezeu; nu am lasat Lui sa randuiasca ce stie El ca este de folos. iar primind, m-am intristat foarte pe urma, fiindca nu am cerut sa se faca mai bine voia lui Dumnezeu. Ca lucrul nu mi-a iesit asa cum credeam»343 (Ibidem, p. 82).
6. Rugaciunea sa fie facuta cu umilinta, cu zdrobirea inimii344 (Marturisirea ortodoxa, II, 6): cu o launtrica incredintare de slabiciunea si de nevrednicia noastra. Proorocul David este unul dintre cei ce au primit daruri mari de la Dumnezeu; si el facuse fapte bune si placute lui Dumnezeu si, cu toate acestea, il aflam graind: „… Fiinta mea este ca o nimica inaintea Ta” (Ps.38,7). intr-o asemenea stare sufleteasca sa ne infatisam lui Dumnezeu la rugaciune si sa cerem numai de la bunatatea Lui darurile ce El ar binevoi sa ni le dea; sa nu asteptam nimic altceva decat ce va vrea sa dea indurarea Lui. Sa ne rugam cu acelasi simt de smerenie ca al proorocului imparat David, pentru ca de El atarna in mare parte puterea rugaciunii: „Rugaciunea celui smerit va patrunde norii”, zice inteleptul Sirah (35,18). Rugaciunea vamesului si a sutasului sunt pline de smerenie, iar Daniil s-a rugat tot cu o astfel de umilinta, zicand: „… Ca nu pentru faptele noastre drepte aducem inaintea Ta rugaciunile noastre cele fierbinti, ci pentru milele Tale cele mari” (Dan. 9, 18). De altfel, rugaciunea, ea insasi, este o lucrare de umilinta, pentru ca prin ea ne dam seama in ce masura avem nevoie de Stapanul cerului si al pamantului.
7. Rugaciunea sa fie facuta cu incredere fiasca; cu neclintita incredintare ca Dumnezeu, intru indurarea Lui, ne va asculta daca ii vom cere bunatati care sa slujeasca slavei Sale si mantuirii sufletelor noastre. Increderea fiasca in Dumnezeu este din partea noastra o datorie, asupra careia Dumnezeiescul invatator binevoieste sa ne atraga luarea-aminte cand ne povatuieste, in Rugaciunea Domneasca, sa socotim pe Dumnezeu sub duioasa insusire de Tata. Mantuitorul a avut grija pe de o parte sa ne incredinteze, prin invataturi limpezi si prin pilde lamuritoare, despre insusirea de Parinte milostiv a lui Dumnezeu; iar pe de alta parte, sa ne arate ca cele mai multe dintre vindecarile minunate, pe care le-a facut El, se datoresc increderii celor lecuiti. Increderea este rasplatita cu prisosinta (Evr. 10, 35). „Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi” (Matei 21, 22). Rugaciunea sutasului Cornelie (Fapte 10,2) este pilda de rugaciune cu incredere. Cine insa se indoieste, cine nu are incredere nu va primi nimic (Iacov 1, 6). Dar increderea nu este potrivnica smereniei, ci dimpotriva e soata ei de totdeauna; pentru ca fara de incredere, smerenia este fatarnicie; si increderea fara smerenie este indrazneala neingaduita bine si am staruit in cererea mea, silind fara judecata voia lui Dumnezeu; nu am lasat Lui sa randuiasca ce stie El ca este de folos. Iar primind, m-am intristat foarte pe urma, fiindca nu am cerut sa se faca mai bine voia lui Dumnezeu. Ca lucrul nu mi-a iesit asa cum credeam»343 (Ibidem, p. 82).
8. Seara, sa multumim lui Dumnezeu pentru bunatatile primite in timpul zilei, rugandu-L sa ne ierte greselile facute peste zi si sa ne ocroteasca si in timpul noptii.
Mantuitorul prelungea adesea rugaciunea de seara pana tarziu in noapte.
Moartea isi trimite solia de cele mai multe ori noaptea, ca sa cheme la divanul de judecata al lui Dumnezeu; de aceea rugaciunea de seara graieste, in adevar, despre moartea zilei, dar si despre cele ale mortii noastre. Astfel, rugaciunea de seara e prilejul de cercetare a cugetului, pentru ajungerea la o desavarsita pocainta. Cerceteze-se tot crestinul in fiecare seara, nu numai de castigul material de peste zi, ci si de cum s-a ingrijit de folosul sufletului sau.
9. Inainte si dupa amiaza sa multumim lui Dumnezeu pentru hrana pe care El ne-a dat-o si sa-L rugam sa ne fereasca de pacatul imbuibarii.
Mantuitorul multumeste Parintelui ceresc inainte si dupa masa (Matei 15, 36). Daniil in groapa cu lei a multumit indata pentru hrana ce i s-a trimis prin ingeri. „Cand vei manca si te vei satura”, zice Moise, „ia aminte de tine, sa nu se ademeneasca inima ta si sa uiti de Dumnezeu” (Deut. 11, 11-12).
August 31st, 2007
Cel ce nu se roaga cade usor in pacat si nu poate sa se mantuiasca.
Cine nu se roaga nu are nici o putere in lupta cu ispitele, el este ca un ostas fara arma, ca o pasare fara aripi, ca o masina fara aburi, ca o trestie care se pleaca incotro bate vantul. «Cel ce nu se roaga e mort gata; e ca un peste pe uscat, zice Sfantul Ioan Gura de Aur; e ca un om care nu primeste nici o hrana. Daca Mantuitorul a petrecut nopti intregi in rugaciune, «noi ce trebuie sa facem ca sa ne mantuim?» - intreaba Sfantul Ambrozie al Mediolanului. Ne spune chiar Mantuitorul ce sa facem: sa staruim in rugaciune (Matei 26, 41).
August 31st, 2007
Cel drept are si el nevoie si dobandeste folos din rugaciune, pentru ca rugaciunea il ocroteste si il fereste de ispita pacatului.
Ispita este lucrul diavolului; ea intuneca mintea si slabeste vointa. Rugaciunea, dimpotriva, alunga ispitele, lumineaza mintea si intareste vointa: «Rugaciunea lucreaza ca apa asupra focului; este ca o ancora de mantuire pentru sufletul in primejdie sa se inece»327 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia a doua despre Ana, 5, op. cit., vol V, p. 500). «Demonii vazandu-ne stand la rugaciune fug repede, ca hotii ce dau cu ochii de soldatii cu sabiile scoase»328 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia a doua despre Ana, 5, op. cit., vol V, p. 500). Cel drept ajunge prin rugaciune la viata foarte imbunatatita: «Cel ce se roaga bine stie sa traiasca cinstit»329 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia a doua despre Ana, 5, op. cit., vol V, p. 500). Cine se aduna se aseamana, graieste intelepciunea populara, iar cel ce graieste necontenit cu Dumnezeu oglindeste in el desavarsirea. Deci, rugaciunea alunga ispitele fiindca este pavaza de care se frang sagetile aprinse ale vrajmasului.
August 31st, 2007
Prin rugaciune, cel pacatos castiga iertarea si din pacatos ajunge drept. Talharul rastignit impreuna cu Hristos numai atat a rugat pe Mantuitorul: „Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta” (Luca 23, 42), si Hristos l-a iertat. Caindu-se, vamesul a rostit numai aceste cinci cuvinte: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului” si s-a intors indreptat la casa sa (Luca 18, 13); iar imparatul David, mustrat fiind pentru pacat de Natan, a grait: „Pacatuit-am Domnului” si Domnul 1-a iertat (II Regi 12, 13); «Cel ce se asterne la rugaciune pune capat pacatului», zice Fericitul Augustin; «iar cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui»324 (Idem, Cuvantarea LXXX, 7, op. cit., vol. II, p. 49).
Rugaciunea face dintr-un pacatos un drept, pentru ca prin ea se castiga darul pocaintei si al intoarcerii la Dumnezeu. Pamantul, cu cat se apropie mai mult de soare, cu atat primeste mai multa lumina si caldura; iar noi, cu cat ne apropiem mai mult de Iisus Hristos prin rugaciune, cu atat dobandim mai multa lumina si putere. Rugaciunea coboara asupra noastra Duhul Sfant325 (Sf. Efrem Sirul, Cuvant pentru rugaciune, in Cuvinte si invataturi, trad. rom. M-rea Neamtu, 1823, vol. III, p. 530-531) si lumineaza cele dinlauntru ale noastre. Aceasta lumina s-a lasat vazuta in afara la multi sfinti, in timpul rugaciunii. De pilda, fata lui Moise stralucea de lumina cand s-a pogorat de pe munte, unde graise cu Dumnezeu (les. 34, 29, 30); iar Sfantul Simeon Noul Teolog se arata uneori, in timpul rugaciunii, inconjurat de o lumina stralucitoare, care-i patrundea m chip uimitor carnea si madularele326 (Nichita Stetatos, Viata Sfantului Simeon Noul Teolog, ed. Irene Hausherr, in „Orientalia christiana”, vol. VII, Roma, 1928, c. 69, p. 95). Rugaciunea patrunde sufletul ca o roua cereasca, care-1 insufleteste si improspateaza, asa precum plantele racorite noaptea de roua dobandesc puteri noi. Deci, rugaciunea este folositoare nu numai pentru cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, ci si pentru cel ce se zbate sa paraseasca drumul pierzarii.
August 31st, 2007
Previous Posts
